Sunt sigură că nu v-aţi gândi niciodată să organizaţi acasă o seară…Eminescu. Noi am avut acum câţiva ani plăcuta surpriză de a fi invitaţi acasă (în Timişoara) la Alison şi Maurice, un cuplu din Scoţia, pentru a sărbători ziua poetului lor naţional, Robert Burns.  A fost o seară minunată, încărcată de emoţie şi de admiraţie pentru oameni cu o cultură atât de diferită de a noastră, care, departe de casa lor, au pregătit un eveniment în cinstea poetului lor naţional.

Alison ne-a povestit că, înainte să se instaleze la Timişoara, au trăit câţiva ani în Suedia şi apoi alţi câţiva în Germania. Aici erau mai multe familii scoţiene şi invitaţiile pentru seara Burns erau împărţite cu mult timp înainte, iar oamenii se înghesuiau să fie poftiţi la anumite familii, pentru că organizarea era mai spectaculoasă, invitaţii mai de soi şi mai talentaţi.

În Timişoara, Alison şi Maurice sunt cam singurii scoţieni, aşa că ceilalţi participanţi au fost o familie din Londra (Carol şi John), un domn din Germania (Peter), doi din Franţa (Fred şi Mario) şi câteva românce (Moni, Anna şi eu). Maurice ne-a aşteptat îmbrăcat în frumosul lui kilt, casa era luminată de sărbătoare, arome minunate veneau din bucătărie, iar masa festivă strălucea…aşa înţeleg ei să cinstească memoria lui Robert Burns, care a avut un rol esenţial în timp în cultivarea limbii scoţiene, care a avut o contribuţie majoră la păstrarea identităţii lor naţionale şi ale cărui poezii le ştiu cu toţii.

Aşezaţi în jurul mesei, am fost invitaţi înainte de cină să ascultăm câteva dintre cele mai frumoase poezii ale lui Burns (1759-1796), printre care: „Scots Wha Hae” (care pentru mult timp a fost considerat un fel de imn neoficial al ţării) „A Red, Red Rose”; „A Man’s A Man for A’ That”; „To a Louse”; „To a Mouse”; „The Battle of Sherramuir”; „Tam o’ Shanter”; “Ae Fond Kiss”. Trebuie să recunosc că proba de ascultare a fost dificilă pentru noi, din cauza multelor cuvinte necunoscute, dar interpretarea gazdelor noastre a compensat, fiind foarte, foarte impresionantă.

Şi mai dificil însă a fost când ne-au cerut să citim şi noi, fiecare, câte un poem de-al lui Burns…Moni şi Anna, fiind profesoare de limba engleză, au răzbit oarecum, dar noi ceilalţi am sperat că nu ne va veni rândul la această probă…ceea ce s-a şi întâmplat, Alison realizând că nu ne-am descurca prea bine.

Cina a fost tradiţională, absolut delicioasă, iar primirea pe care ne-au făcut-o gazdele noastre, una de excepţie.

Ca să le mulţumim pentru minunata seară Robert Burns, la aproape un an distanţă, le-am invitat pe Alison şi pe Carol (Maurice fiind la lucru) la un spectacol al Teatrului Merlin: “Luceafărul”. A fost o după-amiază la fel de reuşită, actorii au pus în scenă cu multă sensibilitate povestea poetului nostru naţional, doamnele au fost emoţionate şi…nu veţi crede, dar au venit pregătite la spectacol: căutaseră şi îşi imprimaseră “Luceafărul” în limba engleză, ca să poată înţelege spectacolul.

Mulţumim, Alison şi Maurice! Mulţumim, Carol şi John!